Varianta omicron a coronavirusului a pus stăpânire pe Danemarca. Marți, țara a înregistrat un număr-record de cazuri, de la începutul pandemiei, la mai puţin de o lună după ce a fost descoperită în această ţară. În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 13.558 de cazuri noi.
Autoritatea daneză de control al bolilor infecţioase (SSI) ”consideră că omicron este de-acum varianta dominantă şi se află în creştere”, a anunţat pe Twitter ministrul danez al Sănătăţii Magnus Heunicke.
”Observăm o amplificare a epidemiei, azi, cu infecţii record”, constată ministrul.
În această ţară nordică cu 5,8 mlioane de locuitori, 13.558 de cazuri noi au fost înregistrate în ultimele 24 de ore, un bilanţ zilnic fără precedent. De asemenea, peste 500 dintre aceste cazuri sunt reinfecţii, potrivit autorităţilor sanitare.
Danemarca, una dintre ţările din vârf în domeniul secvenţierii, se află în ultimele zile printre ţările care descoperă cele mai multe cazuri de omicron.
Toate eșantioanele pozitive sunt analizate în vederea detectării variantei omicron, cu ajutorul unor teste PCR, în 24 de ore, iar secvențierea are loc în patru zile.
Săptămâna trecută, Danemarca avertiza că noua variantă omicron era pe cale să devină dominantă la Copenhaga, iar în curând în întreaga ţară.
Pentru a încerca să stopeze creșterea numărului de infectări, țara şi-a accelerat campania de vaccinare în lupta împotriva variantei omicron şi bilanţurilor zilnice record de cazuri şi a reimpus măsuri mai restrictive. Viața culturală a fost închisă, la fel și locurile de distracție, pentru următoarele patru săptămâni.
Potrivit Guvernului francez, din trei contaminări ale persoanelor cu COVID-19, una este cu varianta omicron.
Autoritățile sanitare din Statele Unite au anunțat că omicron a devenit dominantă în 73,2% dintre noile infectări în săptămâna 12-18 decembrie.
În Norvegia, tot autoritățile sanitare au anunțat faptul că bilanţul cazurilor de omicron a crescut de patru ori în decurs de o săptămână. De la un pic peste 900 de cazuri la 13 decembrie, la 3.871 de cazuri luni. Însă niciunul dintre aceste cazuri nu a necesitat o spitalizare.
VEZI ȘI: ÎNCĂ UN CAZ DE INFECTARE CU OMICRON, CONFIRMAT ÎN ROMÂNIA